← Înapoi · Servicii
S-03

Proiecte Investiționale

Un proiect investițional este o investiție de resurse pe o perioadă determinată, având ca scop realizarea unui obiectiv sau a unui set de obiective precise și menirea de a îmbunătăți o stare de lucruri nefavorabilă existentă.

În opinia noastră, proiectele investiționale sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor strategice ale unei organizații sau a obiectivelor strategice de dezvoltare a unei comunități. Proiectele reprezintă, de fapt, modalitatea prin care este implementată strategia de dezvoltare a unei comunități sau a unei organizații. Iată de ce este necesar ca proiectele să fie elaborate la cele mai înalte standarde, pentru a obține sursele financiare solicitate.

În acest sens, IDU aplică cele mai noi abordări și metode de elaborare a proiectelor investiționale: managementul ciclului de proiect (PCM), abordarea prin matricea cadrului logic, bugetarea pe bază de performanță.

În ultimii 5 ani, IDU a acordat asistență pentru peste 70 de localități la elaborarea proiectelor, majoritatea dintre care au obținut finanțare de la diferiți donatori, precum: PNUD, Programul de Vecinătate al Uniunii Europene 2004–2006, Programul Uniunii Europene Republica Moldova–Ucraina–România 2007–2013, GTZ, Ambasadele SUA, Olandei și Norvegiei, Fundația Soros Moldova, Fundația Eurasia, CEI KEP etc.