Descentralizarea şi participarea cetăţenească PDF Print E-mail
Friday, 28 June 2013

Descentralizarea şi participarea cetăţenească – tematici abordate de autorităţile publice şi societatea civilă din oraşele Teleneşti şi Orhei

 

În perioada 17 – 28 iunie 2013 în oraşele Orhei şi Teleneşti, experţii Institutului de Dezvoltare Urbană au desfăşurat un ciclu de seminare de instruire care au vizat tematicile: “Descentralizarea Serviciilor Publice”, „Managementul ciclului proiectului și metodologia scrierii unui proiect” şi „Elaborarea şi promovarea documentelor de politici”. Trainingurile au fost realizate în cadrul proiectului “Promovarea Planificării şi Implementării Participative ca mecanism eficient de abilitare a comunităţii şi dezvoltare locală sustenabilă” finanţat de Uniunea Europeană.

 

Scopul proiectului este consolidarea capacităților de dezvoltare durabilă ale autorităților publice locale şi ale reprezentanţilor non-guvernamentali din oraşele Orhei şi Teleneşti, aplicarea unor mecanisme de colaborare şi abilitare a comunităţilor în vederea participării la dezvoltarea locală. Obiectivele instruirilor au fost transferul de cunoștințe şi creșterea capacității de formare a participanţilor în domeniul managementului ciclului și metodologia scrierii proiectelor, elaborării documentelor de politici și identificării rolulului descentralizării în întărirea administrației publice locale.

 

În cadrul seminarelor de instruire discuţiile s – au axat pe următoarele subiecte:

  • Aspecte conceptuale ale procesului şi reformei de descentralizare;
  • Abordarea comprehensivă a fenomenului descentralizării şi componentelor ei;
  • Descentralizarea în Republica Moldova, cadrul legislativ existent;
  • Descentralizarea serviciilor și competențelor, financiară şi a proprietății publice;
  • Modele de descentralizare: experiența Europeană;
  • Aspecte generale privind capacitatea administrativă a administraţiei publice locale;
  • Incluziunea grupurilor social - vulnerabile în procesul de luare a deciziilor în contextul descentralizării;
  • Ciclul managementului de proiect;
  • Metodologia scrierii proiectelor;
  • Tipurile, structura, procedurile şi procesul de elaborare a documentelor de politici;
  • Rolul și importanța documentelor de politici în procesul de descentralizare şi îmbunătățirea capacității administrative de prestare a serviciilor publice.

 

Metoda de predare în cadrul sesiunilor de instruire s-a bazat pe discuţii informative şi interactive a participanţilor. În cadrul seminarelor de instruire au participat peste 140 persoane, inclusiv funcționari publici din cadrul administraţiilor publice locale de nivelul I şi II, consilieri locali şi reprezentanți ai societății civile din oraşele Orhei şi Teleneşti, sectorului privat şi persoane din grupurile social - vulnerabile.

 

Consolidarea capacităților de dezvoltare durabilă ale autorităților publice locale şi reprezentanţilor sectorului non-guvernamental va continua cu dezvoltarea capacităţilor organizaţionale participative privind alte aspecte ale procesului participativ de dezvoltare la nivel local care se va axa pe:

  • Managementul serviciilor publice
  • Monitorizarea şi evaluarea participativă
  • Metode şi tehnici de interacţiune a administraţiei publice locale şi cetăţenilor.

 

Pentru informaţii suplimentare Vă puteţi adresa la Institutul de Dezvoltare Urbană, tel./fax (+ 373 22) 211 467, e-mail: This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it